La aproximativ două luni distanță după „Handball Fest”, cu Rostov-Don și FC Barcelona în postura de invitate, CSM București organizează sâmbătă un nou cuplaj handbalistic, de această dată unul oficial! Cele două echipe ale clubului își fac debutul în cupele europene: fetele vor susține primul meci în Liga Campionilor, în compania echipei Krim Ljubljana, în timp ce băieții vor debuta în turul 2 al Cupei EHF, cu SKA Minsk (manșa tur). Cuplajul va avea loc în Sala Polivalentă și va începe la ora 17:00 cu meciul de handbal masculin. Fetele vor intra în arenă de la ora 20:00.
Pentru Helle Thomsen & Co este și primul meci cu adevărat important al sezonului, chiar dacă echipa slovenă nu mai reprezintă o formație de temut precum în anii precedenți. Importanța jocului este dată și de obiectivul pe care campiona României și l-a fixat în acest an competițional, accederea în turneul Final 4 și câștigarea trofeului.
„Sunt mulțumită cum arată echipa în acest moment. Jucăm mult mai bine decât în startul sezonului, cred ne antrenăm bine și suntem pregătitiți pentru startul Ligii Campionilor”, a declarat antrenoarea daneză, care revine în Champions League după un an de pauză. Helle Thomsen s-a aflat 5 ani pe banca tehnică a formațiie FC Midtjylland, cu care a pătruns în Final 4 la prima ediție găzduită de Budapesta, în 2014.
Helle Thomsen s-a declarat foarte mulțumită de lotul pe care îl are la dispoziție: „Pot spune că este un Dream Team, avem o echipă foarte bună”. Antrenoarea a mărturisit că are dificultăți în a alage cea mai bună linie de 9 metri, în condițiile în care are mai mai multe jucătoare de valoare pentru fiecare post. „Avem jucătoare foarte puternice la linia de 9 metri și dacă vor reuși să joace bine împreună, atunci va fi foarte dificil pentru apărările adverse”, a susținut Helle Thomsen, care spune că echipa are potențial să joace și mai bine pe viitor.
În ultimele zile au existat foarte multe semne de întrebare în privința stării de sănătate a extremei stânga Majda Mehmedovic. Handbalista din Muntenegru nu a jucat în preliminariile Campionatului European pentru naționala țării sale, dar Helle Thomsen a anunțat că Majda este aptă pentru a juca sâmbătă în Liga Campionilor.
Dacă Helle Thomsen are deja experiența unui cuplaj handbalistic încă din vară, în schimb, Vlad Caba, antrenor de câteva zile la echipa masculină, va avea o primă astfel de ocazie. „Este unul dintre puținele cluburi din lume care poate să facă o conferință de presă cu două meciuri simultane în cupele europene, masculin și feminin. Cel puțin, eu nu știu un alt club din Europa care face acest gen de conferinț, iar asta este o premieră pentru mine și ceva foarte frumos”, a susținut Vlad Caba.
Noul antrenor principal al vicecampioanei României la masculin a vorbit și despre atmosfera pe care a găsit-o la echipă: „Nu știu dacă a fost neapărat o atmosferă tenisonată, dar în momentul în care nu sunt rezultatele așteptate este o situație mai încordată, care și generează anumite schimbări, reorientări. Sper și cred că după ce am legat două victorii în campionat, atmosfera să fie un anormală, iar băieții să aibă dorința de a păși într-o cupă europeană cu toată convingerea și încrederea, să facem un joc bun. În ceea ce mă privește, sunt de câteva zile, nu am putut să fac altceva decât am fost în obesrvație, să văd ce se întâmplă, să văd cum funcționează un club așa de mare”.
Pentru cuplajul de sâmbătă, CSM București a vândut peste 2.600 de bilete online, după cum a susținut team-managerul Nicolae Luca. Vineri între orele 14:00 și 19:00 și sâmbătă între 10:00 și 17:00, bilete se mai pot achiziționa de la Sala Polivalentă.
Krim Ljubljana va conta pe susținerea a 34 de fani.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER